Eliberarea avizelor privind operarea modificărilor în actele de stare civilă |
Avizul privind operarea modificărilor în actele de stare civilă reprezintă documentul prin care se confirmă faptul operării unor completări şi/sau rectificări în actele de stare civilă respective ale persoanei.
În avizul privind operarea modificărilor, în actele de stare civilă a persoanei se reflectă faptul operării modificărilor privind numele persoanei, prenumele acestuia, data naşterii, naţionalitatea, precum şi alte date care au fost modificate în conţinutul actului de stare civilă şi în baza căruia a fost eliberat certificatul de stare civilă sau extrasul de pe acest act.
La solicitarea persoanei, se eliberează avizul respectiv pentru fiecare certificat de stare civilă (duplicat) sau extras, eliberat în temeiul actului de stare civilă respectiv, în care au fost operate anumite modificări. În cazul eliberării concomitente cu duplicatul certificatului de stare civilă/extrasului, avizul este gratuit.
OSC eliberează la solicitare avizul privind operarea modificărilor în actele de stare civilă pentru utilizare a acestuia pe teritoriul Republicii , cît şi peste hotarele ei. Avizul respectiv se prezintă autorităţii interesate împreună cu certificatul de stare civilă sau extrasul la care se referă avizul dat, fiind valabil pe tot parcursul perioadei de valabilitate a certificatului sau a extrasului respectiv.
Avizul privind operarea modificărilor în actele de stare civilă se eliberează următoarelor categorii de cetăţeni:
Model Avizului cu privire la anularea, completarea sau / şi rectificarea actului de stare civilă
|
Aviz cu privire la anularea, completarea şi/sau rectificarea actului de stare civilă |
Pentru eliberarea avizului privind operarea modificărilor în actele de stare civilă solicitantul va prezenta în mod obligatoriu următoarele acte:
| Termenele | Costul | ||
|
În mod ordinar: |
|||
| 30 zile | 20 lei | ||
|
În mod de urgenţă: |
|||
| 15 zile |
60 lei | ||
| 5 zile |
100 lei | ||
| 24 ore | 140 lei | ||
| 1 oră | 200 lei | ||
Serviciul poate fi solicitat:
*În conformitate cu Nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate de către Serviciul Stare Civilă şi oficiile stare civilă (aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr. 738 din 20.06.2008 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 112-114 din 27.06.2008) şi Legea taxei de stat nr. 1216-XII din 03.12.1992 (publicată în Monitorul Oficial nr. 12/359 din 30.12.1992 şi republicată în Monitorul Oficial nr.53-55 din 02.04.2004).
Sunt scutiţi de plata tarifului pentru serviciile prestate persoanele fizice:
* În conformitate cu Anexa nr. 3 la Nomenclatorul şi tarifele la serviciile prestate de către Serviciul Stare Civilă şi oficiile stare civilă (aprobat prin Hotarîrea Guvernului nr. 738 din 20.06.2008 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 112-114 din 27.06.2008.